sâmbătă, 19 decembrie 2020

Sărbători cu bucurie vă urează: 
Mina, Aniela, Mariela, Daniela, Mara, Andreea, Adrian, Ruxandra, Sofia, Elena, Sophia, Mara, Alexia






























 

vineri, 4 decembrie 2020

Poarta Misterelor

 

Proiectul internațional Poarta

Artiști participanți: 

Alexandra, Andreea, Andreea Diana, Aniela, Daniela, Mariela, Mihaela, Sara




Palatul Copiilor Timișoara în colaborare cu Fundația Județeană pentru Tineret Timișoara,  a organizat Proiectul Educațional Interdisciplinar „POARTA”

Acțiunea  a urmarit promovarea și identificarea valorilor culturale de patrimoniu istoric local, încurajarea creativității copiilor și a tinerilor, sensibilizarea acestora pentru descoperirea valorilor estetice din cadrul arhitecturii urbanistice locale.

Poarta sau ușa simbolizează locul de trecere dintre două stări, două lumi, cunoscut și necunoscut, lumină și întuneric, mister al călătoriei spre un alt târâm. Semnificația sa poate cuprinde „pătrunderea dintr-un spațiu profan într-un spațiu consacrat” (după Mircea Eliade), asistând la toate momentele capitale din viața individului. Poarta face trecerea dintre spațiul public si cel privat, dintre exterior-interior, fiind considerată un hotar între doua spații fizice sau doua stări spirituale. Tema este vastă, având multiple sensuri, poate fi abordată din mai multe perspective și cercetată în multiple discipline, precum, creație literară, muzică, dans, etc., căci simbolismul porții, parte din structura arhetipală a individului, invită la creativitate și reflecție.











joi, 3 decembrie 2020

 Bufnița veselă realizată de 

Sophia, Ruxandra, Mina, Elena, Andreea, Alexia








vineri, 27 noiembrie 2020

luni, 5 octombrie 2020

 e   e


Realizați o compoziție cu creioane cerate sau pastel în ulei având ca sursă de inspirație natura. Puteți observa diferitele culori ce se succed în frunzele de toamnă.

Trasați forma frunzelor, cât și nervurile acestora, în creion cerat sau pastel în ulei, în culoarea preferată, apoi aplicați culoare.

Materiale necesare: hârtie, creioane cerate sau pastel în ulei diferite culori, tempera, acuarelă, pensule, frunze reale culese de voi de diferite forme, mărimi, culori, etc.









Pentru tehnica puteti viziona filmele de mai jos